News

ADATA Technology a anunţat lansarea a două noi modele de hard discuri externe – HD700 şi HV620S, promiţând fiabilitate şi capacitate de stocare accesibilă ca preţ pentru un spectru larg de utilizatori.

adata-hd700-3

HD700 se prezintă cu o carcasă siliconică rezistentă la apă şi praf – IP56, plus rezistenţă la şocuri mecanice pentru situaţii limită. HV620S este versiunea mai suplă a modelului ADATA HV620, cu un design atrăgător şi profil de numai 11.5mm grosime. Ambele produse dispun de senzor G-Shock şi criptare de date 256-bit AES, fiind compatibile cu sistemele de operare Windows şi Mac OS.

adata-hd620s

ADATA HD700 a fost creat pentru persoanele active, care obişnuiesc să călătorească mult, având însă nevoie de un dispozitiv cu suficientă capacitate de stocare pentru a captura momentele frumoase. Seria HD 700 oferă rezistenţă la şocuri, vibraţii sau expunere la praf şi apă. Dispozitivul foloseşte protecţie multi-strat, având o a doua carcasă interioară confecţionată dintr-un material moale, iar la exterior o husă din silicon pentru absorbţia şocurilor. HD700 este disponibil în versiuni de 1TB şi 2TB cu interfaţă USB 3.0. Husele din silicon sunt disponibile în mai multe culori.

adata-hd620s-2

ADATA HV620 a fost cel mai bine vândut produs ADATA, HV620S fiind versiunea îmbunătăţită cu un design mai subţire. La o grosime de doar 11.5mm, HV620S este de asemenea foarte uşor, potrivit pentru a fi transportat cu uşurinţă într-o geantă. Discul dispune de interfaţă USB 3.0 pentru transfer rapid de date chiar şi în cazul fişierelor de dimensiuni foarte mari. HV620S este disponibil la capacitatea de 1TB.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *