Anonymous a lansat Par:AnoiA, un site similar WikiLeaks

Anonymous si-a lansat propriul site, Par:AnoiA, pentru dezvaluirea de informatii obtinute in urma atacurilor informatice. Par:AnoiA, deschis inca din luna martie, va deveni de acum activ si va fi un sistem similar WikiLeaks, creat sub deviza „Informatia este libera. Asteapta-te sa o primesti”.

Par:AnoiA (Potentially Alarming Research: Anonymous Intelligence Agency) marcheaza o schimbare importanta in tehnicile Anonymous. Pana acum grupul de hacktivisti a „aruncat” datele obtinute online pe site-uri de torente, insa noul site va pastra toate dezvaluirile importante intr-un singur loc.

Spre deosebire de WikiLeaks, site-ul propriu al Anonymous va lansa informatiile mai repede, intr-un format util celor care vor sa le foloseasca in scopuri pozitive, de la jurnalisti si pana la bloggeri.

Datele stocate in prezent pe site-ul Par:AnoiA includ cartea „We Are Anonymous” a lui Parmy Olson, email-uri ale Bisericii Scientologice din Australia si o serie de documente ale Innodata, companie de procesare a documentelor IT.

You may also like...

Lasă un răspuns