News

După evenimentul de lansare al noului P10 în cadrul Mobile World Congress 2017, Huawei continuă seria de lansări cu cea a lui Honor V9, care cel mai probabil va fi lansat sub numele Honor 8 Pro în vest. Telefonul a fost deja lansat în China, cu o săptămână înainte de P10 şi se pare că un nou eveniment de lansare va fi organizat pentru debutul în Europa şi Statele Unite ale Americii.

Honor v9

În timp ce nu ştim cu siguranţă dacă brandingul V9 din China va fi păstrat, sau va fi ales numele Honor 8 Pro, care să sugereze că este vorba despre o versiune mai avansată a flagship-ului de anul trecut, ştim că vom primi aceste detalii pe 5 aprilie 2017. Prea multe detalii noi despre acest model nu vom afla, probabil, întrucât telefonul există deja la vânzare în China, singurele diferenţe care pot apărea fiind în cazul configuraţiei de memorie RAM şi spaţiu de stocare.

În China, Honor V9 se livrează cu un display de 5,7” cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli), chipset Kirin 960 (acelaşi de pe Huawei P10 şi Mate 9), acumulator de 4.000 mAh, senzor de amprentă şi configuraţii cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare sau 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Sistemul de operare pre-instalt în China este EMUI 5.0 (nu noul 5.1, lansat odată cu P10), care este bazat pe Android 7.0 Nougat. Ansamblul foto dual-camera de pe spate este de asemenea echipat cu doi senzori de 12 megapixeli (probabil aceiaşi de pe Huawei P9), însă nu beneficiază de brandingul Leica SUMMARIT/SUMMILUX.

Probabil cel mai interesant aspect al lui Honor V9/8 Pro va fi preţul. Având în vedere că în China modelul de bază cu 4 GB memorie RAM costă aproximativ 375 de dolari, iar cel cu 6 GB RAM ajunge la 435 de dolari, este posibil să vedem preţuri similare şi în vest. Având în vedere diferenţa de preţ obişnuită între China şi vest, ne putem aştepta la 399 dolari/euro pentru modelul de bază şi 449 euro pentru cel de top, preţuri foarte bune având în vedere noul P10, care porneşte de la 649 euro pentru versiunea cu display de 5,1” şi vine echipat cu hardware similar.