News

După ce în urmă cu mai bine de trei ani Apple a început să ofere sistemul de operare macOS complet gratuit, compania începe să ofere şi software de productivitate tuturor utilizatorilor fără niciun cost adiţional. Deja multe dintre computerele şi dispozitivele iOS noi veneau cu acces gratuit la suita iWork, Garage Band şi iMovie, iar acum toate aceste aplicaţii pot fi descărcate pe orice dispozitiv Apple complet gratuit, direct de pe AppStore.

Preţul acestor aplicaţii nu a fost niciodată foarte mare, iar faptul că toate dispozitivele iOS începând cu iPhone 5S aveau deja acces gratuit la aceste aplicaţii probabil că a fost un factor decisiv în renunţarea la taxa pentru acces.

iWork

Suita iWork include trei aplicaţii de productivitate foarte utile şi intuitive şi concurează cu Microsoft Office, Google Docs şi alte astfel de aplicaţii şi servicii. Pages este alternativa Apple la Word, destinată realizării de documente, Numbers realizează tabele în stilul Excel, în timp ce Keynote este o alternativă ceva mai animată la Power Point de la Microsoft. Toate acestea pot fi folsite pentru a realiza documente şi prezentări pe computere din gama Mac sau pe dispozitive mobile cu iOS precum iPhone şi iPad.

Garage Band este o aplicaţie dedicată celor care îşi doresc să creeze muzică la un nivel de bază. Aceasta vine cu posibilitatea de înregistrare din diverse surse, fiind compatibilă cu instrumente electrice şi controllere MIDI, oferind şi o bază de date cu instrumente virtuale care pot fi folosite pentru realizarea de melodii. Nu ultimul rând, iMovie oferă editare video de bază pentru cei care vor să realizeze rapid clipuri pentru postare pe reţele de socializare sau servicii de video sharing precum YouTube.

Pentru a putea rula aceste aplicaţii este necesar pentru iWork minimum macOS Sierra, pentru Garage Band macOS Yosemite şi macOS El Capitan pentru iMovie. Pe iOS, iWork foloseşte iOS 10, în timp ce iMovie iOS 9.3, iar GarageBand necesită aiOS 10.2.