News

Evenimentul de lansare Apple confirmat pentru săptămâna viitoare

apple hello again

În urma zvonurilor care au apărut pe internet zilele trecute, Apple a anunţat în mod oficial un nou eveniment de lansare. Acesta va avea într-adevăr loc pe data de 27 octombrie, de data aceasta în campusul companiei din Coupertino, California. De obicei invitaţiile Apple trimise către presa de specialitate ascund şi câteva detalii despre produsele care vor fi prezentate, zvonurile sugerând o reîmprospătare a gamei de laptop-uri Macbook.

apple-hello-again

De obicei, Apple prezintă hardware nou când ţine un eveniment în cadrul campusului său, iar şansele sunt să vedem chiar o categorie nouă de produse sau o reinventare a uneia deja existente. Faptul că logo-ul Apple este foarte colorat sugerează că am putea vedea şi întoarcerea display-urilor Apple în oferta magazinelor, varianta precedentă, Thunderbolt Display, fiind scoasă din producţie şi de pe piaţă de câteva luni deja.

Mai mult ca sigur vom vedea noile Macbook Pro şi Air, însă mesajul „hello again” de pe invitaţie poate să facă referire la debutul primului Macintosh din 1984. Acesta a fost dezvăluit la momentul respectiv cu o aplicaţie de desenat pe care era scris mesajul „hello”, iar computerele iMac, Mac Mini şi Mac Pro nu au mai primit upgrade-uri semnificative de ceva vreme. O reinventare a seriei de PC-uri Mac pentru acasă nu ar fi deloc ieşită din comun având în vedere aceste detalii.

Vom afla cu siguranţă detalii complete despre anunţurile Apple săptămâna viitoare.

demeze ^_-

About Author

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may also like

asus rog b
News

ASUS promite un laptop de gaming cu ecran de 24” şi placă video GTX Titan X

Seria de laptopuri ROG (Republic of Gamers) este pe cale să primească un nou membru, descris într-o primă serie de
uv400 bundle
News

Kingston Digital lansează un nou SSD cu preţ accesibil

Kingston Digital lansează SSD-ul UV400, un model cu preţ accesibil recomandat pentru upgrade-ul PC-urilor existente şi sisteme noi. UV400 promite